Călătorul

E una din zilele-n care posibil să mor..
Și capu-mi e ca un nor de furtună
E întuneric, e frig.
Ce păcat că nu-mi e totuna.

Pașii mă duc pe o nouă pantă abruptă
Ochii stinși privesc înăuntru.
În beznă, în gol.
Ca modul - și căderea-i un zbor.

Timpul va duce-n neant și clipa aceasta.
Un veșnic prieten și un crîncen dușman..
Mă ia-n al său zbor.
Fără tine în viață sunt călător.

vis

aș vrea să te cunosc precum cunoaște ochiul zarea,
să pot citi printre ale tale rînduri,
să am un loc în ale tale gînduri,
să fiu un rîu ce te va duce către mare.

aș vrea să pot să îți alin durerea,
să pot să fac să nu apară,
să fiu cerneala ta din călimară,
și-n fericire să-ți ascult tăcerea.

aș vrea să-ți dau răspunsuri, cît și întrebări,
să-ți fiu o umbră răcoaroasă,
să-ți fiu o sobă-n iarna aspră,
să fiu un vînt ce te va duce către alte zări...


probabil dormi acum, și sper că visul ți-e plăcut...
în visul meu sunt lîngă tine
sărut pleoapele închise și suflul ți-l ascult
inspir mirosul pielii tale
îți ating părul...mă trezesc, înghit un strigăt mut.

De azi pe mîine...

De ceva timp mă simt pierdut
Undeva-ntre azi șî mîine.
De ceva timp mă roade-un gînd
Ca mîine nu mai vine ...
Dar timpului nu pot să-i cer,
Ziua de azi să se termine
Căci mîine va fi iarăși azi,
Și-același gînd mă va purta spre tine.

Scântei

Aruncă-le, ține-le, fă cum vrei, eu dispar.
și un zîmbet...
Inspiră, respiră, stai calm, nu-i a ta.
primul gînd...
Dar totuși, mai poate, eu sper, nu ceda.
ce ispită...
Mirosul, culoarea, căldura și vocea ta.
Ard.
Nu regret! Vreau să ard! Am ce arde !
vreau să vezi.
Farul meu luminează departe !

Prin ochii mei

Prin ochii mei privește viața
Copilul care n-a murit,
Ascuns adînc în ciață,
Pierdut, fără de ață
În al minții labirint.

Prin ochii mei privește viața
Bătrînul care n-a îmbătrînit.
Căci calea ce i-a fost în față
Era a lui, doar calea lui,
Și n-a putut fi rătăcit.

Prin ochii lor privesc la viață
Fiind copil, bătrîn fiind..
Și cît aș vrea să spulber ciața,
Să nu mai fiu un labirint,
Să-mi dea bătrînul o povață,
Să-i văd pe amîndoi zîmbind.

Valuri

Prin pleoape transparente trece a timpului lumina
Proiectind gresit realul sursa ei fiind retina.
Cel de-al treilea ochi vegheaza, ca un far in miezul noptii
Luminind neantul negru, nascind umbre de proportii
Uriase si straine, caci mintea e-ncarcerata si nu vrea sa inteleaga
Nici nu-ncearca sa patrunda in esenta si-n structura
Generind imense valuri de invidie și ura.
Tu nu sta-n lumina asta, aruncind si tu o umbra,
Nu te da in valuri roze facind parte dintr-o turma...
Doar sfidind aceste valuri, si pastrind linistea mintii   
Tu croiesti o cale nouă, devenind egal cu sfintii.

Tu nu

Tu esti ? Chiar tu ? Nu te cunosc deloc...
Nu stiu aceste buze ce scupa inspre mine foc.
Tu esti ? Sau nu... probabil nu te-am cunoscut,
As vrea sa pot sa zic ca nici macar nu te-am stiut.
Tu esti ? Chiar tu ? Probabil nu, m-am inselat.
Nu recunosc privirea care pe loc m-a inghetat.
Nu esti... Chiar nu... Adio, am plecat.