Născuți în cămeși de forță

Cu pleoapele de fier
Și cu buzele cusute
Ați uitat ce-nseamnă cer,
Ați uitat  ce-nseamna suflet.
Vă legați de aparențe
Cînd adulmecați schimbarea,
Vă purtați pe mîini demenții
Ce vă scuipă în mîncare.
Și distrugeți fără milă,
Și călcați tot în picioare
Fără a pătrunde sensul,
Nu vă dați nici o-ntrebare.
Și încetul cu încetul
Umpleți lumea de putoare.
Doar schimbînd aceste laturi
Putem aștepta salvarea.

N-are cine să ne scoată
Din vîltoarea de gunoi,
De nu renunțăm la gloată
S-a sfîrșit pe veci cu noi.
Generații precedente
Și-au predat norocul sorții,
Acum le vedem urmașii
Născuți în cămeși de forță.

N-ai acum cum să stai
Fără să dai,
Fără să dai din coate !
N-ai cum să suporți
Acum să mai fii
Cu mîinile legate la spate !
Vreai totul să rupi,
Să tai ca să scapi
De iluzii deșarte !
Vreai acum să omori,
Pe loc să dobori
Tot ce te leagă !
Știi, nimic nu va fi
De nu rămîi
Cu mintea întreagă !
Scoți cămașa de forță,
Devii pentru toți
Cu ochii deschiși, o torță !

Ai ieșit acum din gloată! nu mai ai nici o-ntrebare,
Și ai aruncat cămașa! nu mai ai nici o-ntrebare,
Ți-ai luat în mînă soarta! nu mai ai nici o-ntrebare,
Vezi spre libertate poarta! nu mai ai nici o-ntrebare,
Și grăbești acuma pașii.